|
|
Despre noi
Lasersystems acţionează ca distribuitor şi centru de service al următoarelor echipamente:
-
Lasere de marcare TRUMPF
-
Surse laser cu cristal solid TRUMPF pentru sudură industrială, tăiere, găurire şi micro-prelucrare
-
Surse Laser CO2 TRUMPF pentru aplicaţii industriale personalizate (tăiere, sudură, tratamentul suprafeţelor)
-
Sisteme TRUMPF 3d pentru tăiere şi sudură.
Pentru echipamente TRUMPF de prelucrat prin ştanţare, ronţăire şi deformare, maşini de prelucrat cu laser in 2D (plană), cu unul sau două capete de tăiere, prese abkant de îndoit, ghilotine pentru debitat tablă, vă rugăm să vă adresaţi companiei Ingmar S.R.L. (www.ingmar.ro).
Numele de marcă TRUMPF înseamnă design industrial robust, de încredere, siguranţa în utilizare şi cel mai înalt nivel de suport after-market.
LaserSystems consideră că cea mai importantă calitate a unei organizaţii este aspiraţia spre perfecţiune. Trimiterea în mod regulat a angajaţilor noştri la cursuri de perfecţionare şi traininguri garantează că vom rămâne un centru cunoscut şi respectat al soluţiilor tehnologice high-end.
În premieră pe piaţa echipamentelor industriale cu laser, am realizat primul laborator unde clienţii noştri au posibilitatea de a testa cele mai moderne echipamente industriale ale secolului 21. Fie că este vorba de marcare cu laser, perforare, tăiere, sudură laser sau condiţionarea laser a suprafeţei pieselor, inginerii noştri ultracalificaţi au răspunsuri pentru cererile cele mai exigente.
Clienţii LaserSystems reprezintă elita industriei, iar utilizarea echipamentelor laser pentru industrie manufacturate de TRUMPF garantează că vor rămâne în această categorie.
 |
|
Noul TruDisk 1000 cu eficienţa mai mare de 25% şi calitatea de undă a radiaţiei de 2 [mm•mrad] apropiată de valoarea teoretică a radiaţiei cu calitate de undă perfectă, este ideal pentru tăierea şi/sau sudura materialelor dificile din acest punct de vedere (de ex. aluminiu). Ghidarea energiei prin fibra optică, precum şi numărul mare de interfeţe disponibile permit integrarea cu uşurinţă în linii de producţie sau fluxuri tehnologice. Pentru mai multe informaţii accesaţi meniul sau puteţi completa formularul de contact.

|
|
 |
Utilizând familia nouă TruMicro, cu o calitate de undă excepţională a radiaţiei, puterea de vârf mare şi frecvenţa ridicată a impulsurilor, se poate realiza o gamă largă de microprelucrări ale pieselor metalice. Se pot realiza găuri cu geometrie bine definită, de diametre de ordinul zecilor de microni, fără să se producă topirea sau arderea materialului, se pot prelucra panouri solare, se poate tăia siliciu. Pentru mai multe informaţii accesaţi meniul, sau puteţi completa formularul de contact.

|
|
 |
|

|
|
|